O categorie aparte a acestui blog o vor reprezenta articolele publicate de mine in revista scolii 11, Buzau – Anotimpuri. Acest articol a fost publicat în nr.29 din decembrie 2009.

Ceea ce voi scrie în acest număr al revistei îşi are „inspiraţia” într-un moment deosebit din viaţa mea, sfinţirea Catedralei Episcopale cu hramul “Înălţarea Domnului”, când zile în şir credincioşii au stat la rând pentru a intra în sfântul altar să se închine şi să mulţumească Bunului Dumnezeu.

M-a impresionat acel „râu” de persoane de vârste diferite (de la copilul de câteva luni din braţele mamei, până la bătrânul suferind, apăsat de anii vieţii) care curgea domol spre locul de rugă şi închinare. În cele câteva ore cât am făcut parte din mulţimea credincioşilor, mi-am amintit de perioada copilăriei în care nu am avut ore de religie, mergeam la biserică doar de Paşti pentru mărturisire, trecerea pe sub masă şi împărtăşanie, iar adolescent fiind, eram obligat să particip la „seri distractive” pentru a nu merge la Prohod ori Slujba de Înviere.

De ce toate acestea?

Religiile, de orice confesiune sunt, n-au făcut şi nu fac decât să îndemne omul la bunătate, la ajutorare, la înţelegere, etc.

Încă de acum 2500 de ani, un mare învăţat, adeptul unei religii care accepta existenţa unui Dumnezeu Suprem, a enunţat un principiu – reciprocitatea – care este perfect valabil şi astăzi: „Ceea ce nu doreşti să ţi se facă ţie, să nu faci nici tu altora”. Acelaşi principiu îl întâlnim şi-n legea pozitivă creştină: „Ci toate câte vreţi să vă facă vouă oamenii, asemeni şi voi faceţi lor” (Matei 7, 12).

Din „reciprocitate” derivă un alt concept – omenia – care implică respectul faţă de semeni prin săvârşirea de fapte drepte, bunătate, bunăvoinţă, dragoste.

Tot din aceeaşi perioadă, alte religii aveau la bază un principiu care interzicea orice injurie la adresa oricărei fiinţe „fie cu gândul, cu cuvântul sau cu fapta”.

Sunteţi prea mici, dragi copii, să înţelegeţi de ce generaţia mea a fost ţinută departe de religie. Nici nu mi-am propus să vă explic acest lucru.

Ceea ce vreau eu să vă transmit acum, în preajma sărbătorilor Naşterii Domnului, este marea şi întâia poruncă: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău”. (Matei 22).

Şi din ce-am văzut eu atunci, în acele zile de noiembrie, sunt sigur că aşa va fi!